News

Festivalul Satelor Dunărene

Festivalul Satelor Dunărene are o tradiție de 40 de ani şi se desfășoară în prima săptămână a lunii iulie a fiecărui an în comuna Svinița, fiind considerată a fi cea mai longevivă activitate de acest fel din județul Mehedinți. Comuna Sviniţa este situată în vestul extrem al judeţului, la 46 de kilometri de Orşova, fiind o fostă colonie sârbească locuită de populaţie vorbitoare de limbă sârbă – unică în zonă.

Festivalul Satelor Dunărene adună an de an, artiști amatori diverși, sportivi și oameni de cultură de diferite naționalități din localitățile româneşti riverane Dunării. În cadrul manifestațiilor un loc deosebit îl are parada în costume tradiționale și competițiile sportive de fotbal, tenis de masă, chiar și șah urmând ca seară să aibă loc un spectacol folcloric susținut de artiști locali.

Vor participa toate satele şi oraşele din Clisura Dunării, începand cu Socol (judeţul Caraş-Severin) şi până în Drobeta-Turnu Severin (judeţul Mehedinţi). Tinerii din Clisura Dunării, acolo unde al doilea fluviu ca mărime al Europei şi-a croit drumul în stâncă, despărţind Munţii Carpaţi de Munţii Balcani şi a creat una dintre cele mai frumoase şi mirifice zone din lume, o să se întreacă în renumitele probe sportive, în dansuri şi cântece tradiționale atât de dragi poporului.

De asemenea, cel care va avea cel mai frumos costum popular, sau cel mai autentic, chiar şi cel mai tânăr participant la festivități vor fi premiaţi – iată un alt motiv să vă aflaţi acolo. Seara se va încheia cu Balul Festivalului şi cu tradiţionala horă din Clisură.

În zonă vă recomandăm cu drag să vizitaţi Rezervaţia Naturală “Locul fosilifer Sviniţa”, rezervaţie care impresionează prin fauna fosilă foarte bine conservată, dar şi prin calcarele feruginoase roşii, puternic fosilifere cu cefalopode, sau Cetatea Medievală Trikule, construită în secolul al XV-lea, fortificaţia jucând un rol important în luptele pentru stăpânirea acestei zone.

Vă invitam cu drag vizitaţi frumuseţea Dunării de la Portile de Fier până la Baziaş, făcându-vă comozi la Pensiunea Mai Danube!

Festivalul Smochinului

Primăria și Consiliul Local Șvinița din județul Caraș Severin organizează, în perioada 27 – 29 august 2021, două sărbători: ediția a XXII-a a Festivalului Smochinului la Șvinița, la 3 ore de Timișoara, și ediția I a Zilelor GAL – Clisura Dunării.

La manifestare sunt invitați reprezentanți ai GAL-urilor partenere, producători locali, artiști locali și tineri implicați în viața comunității. Cu acest prilej va avea loc și masă rotundă ”Cooperarea între comunități și regiuni” și va fi semnat acordul de cooperare și înfrățire între comunele Svinița și Hansca din Republica Moldova. Sâmbătă va avea loc și târgul producătorilor locali și dezbaterea ”Susținerea, asocierea și întinerirea producătorilor locali”. De asemenea, vor avea loc concursurile ”Cea mai bună dulceață de smochine de Șvinița” și ”Cea mai bună țuică din smochine de Svinița”

Cazanele Dunarii

Cazanele Dunării poartă această denumire din cauza vârtejelor care se formează la suprafața apei din cauza debitului mare pe care Dunărea îl are în aceste porțiuni stâncoase și înguste. Aici apa pare învolburată și uneori dă impresia că ar fierbe. Cazanele Dunării au o lungime aproximativ 9 km. În unele locuri, fluviul se îngustează până la 230 m, îngreunând navigația. În acest permietru, Dunărea este mărginită de pereți verticali, stâncoși. În sectorul Cazanelor, viteza de scurgere a apei depășește 5 m pe secundă, iar adâncimea poate atinge 75 de metri. Cazanele Mari au o lungime de aproximativ 4 km, încadrându-se între masivele Ciucarul Mare, pe teritoriul României, și Veliki Strbac, în Serbia. La baza peretelui de calcar ce flanchează această porțiune a Cazanelor Mari există două cavități: peșterile Gura Ponicovei și Veterani. Cazanele Mici se întind pe o lungime de aproximativ 3 km, fiind poziționate între masivele Ciucarul Mic, în România și Mali Strbac, în Serbia.

Defileul Dunării

Din Munții Pădurea Neagră și până la Marea Neagră, Dunărea străbate 10 țări și 4 capitale, iar peisajele pe care le creează sunt cu adevărat unice, însă cele de la intrarea în țara noastră sunt considerate cele mai spectaculoase. Mă refer la Defileu sau Clisura Dunării, un loc unde ai vrea mereu să te întorci pentru că îți dă impresia că ești la mare și la munte în același timp.

Situat în sudul Banatului, Defileul Dunării este considerat cel mai frumos din Europa. Aici poți vedea peisaje pitorești cu stânci, munți și ape, poți vizita peșteri, mănăstiri și te poți bucura de o plimbare cu barca ce îți poate oferi o altă perspectivă a fluviului și a împrejurimilor, iar dacă mai adăugăm și faptul că există trasee care îți oferă posibilitatea de a vedea Clisura de la înălțime, atunci parcă devine automat următoarea destinație de vacanță.

sat lacustru berzasca

Defileul începe la Buziaș și se termină în zona hidrocentralei Porțile de Fier, în total aproximativ 150 de km de șosea pe malul Dunării. Însă atunci când vorbim de această zonă nu ne referim strict la malul fluviului, ci și la văile adiacente, la Munții Locvei, Almajului și Mehedinți și la lăcașurile de cult.

Este greu de făcut o diferențiere și de precizat cea mai frumoasă porțiune, însă zona Cazanelor Mari și Mici poate fi considerată un mic paradis. Cazanele Mici se află pe raza localității Eșelnița, iar aici pot fi admirate două dintre cele mai importante obiective turistice: mănăstirea Mraconia și bustul sculptat în stâncă al regelui Decebal.

Statuie Decebal Defileul Dunarii

Cazanele Mari, situate dincolo de Golful Dubovei, sunt dominate de Ciucarul Mare și pot fi admirate în special pe apă. Cele două porțiuni se întind pe aproximativ 9 km și sunt despărțite de Golful Dubova, unde apa este forțată să treacă printre munți, lățimea fluviului atingând aici cea mai mică valoare 180 – 250 m, în timp ce adâncimea este de 100 m. Datorită curenților puternici și a crevaselor de pe fundul apei, în această porțiune Dunărea pare că formează clocote, asemeni unui cazan, din acest motiv fiind declarată monument unic al naturii în Europa.

Pestera Ponicova

Dacă te afli pentru prima oară în această zonă a țării, este greu să te decizi ce să vizitezi și în ce ordine, însă vă propun câteva locuri și activități pe care nu ar trebui să le ratați. Mai întâi aș recomanda mănăstirile Sf. Ana și Mraconia, care vă pot oferi clipe de liniște sufletească, apoi peșterile și grotele, printre care cele mai spectaculoase fiind Ponicova și Veterani. Monumentul ce înfățișează chipul lui Decebal, precum și stânca Baba Caia considerată un simbol al Clisurii, dar și ruinele cetăților Trikule, Sf. Ladislau sau Drencova nu trebuie pierdute din vedere. Nici insula Ada-Kaleh nu trebuie uitată deoarece este considerată o mică Altantidă a Banatului montan, unde veți resimți o parte din spiritul Orientului. Pentru cei mai aventurieri, recomand traseele montane pe Ciucarul Mare și Ciucarul Mic. Nu este vorba despre altitudini impresionante, însă priveliștea de sus merită chiar și riscul unei posibile întâlniri cu viperele ce preferă zonele dintre stânci. Un alt punct turistic important este muzeul Porților de Fier. Aici puteți vedea numeroase obiecte ce au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice – vase de ceramică, arme; colecții ce înfățișează viața spirituală și cotidiană a locuitorilor din zonă; monumente antice din zona Drobeta, precum și sala Turbinelor, unde veți afla lucruri noi despre hidrotehnică.

Defileul Dunarii salupa

În ceea ce privește cazarea, în localitățile Eșelnița, Dubova și Orșova sunt numeroase pensiuni care pun la dispoziție camere pentru toate buzunarele. Aici vă veți bucura și de mâncare tradițională, nu doar românească, ci și sârbească, pentru că de pe malul stâng al Dunării cu siguranță vă veți uita admirativ la tunelele săpate în stâncă ale vecinilor și veți vrea să îi cunoașteți mai îndeaproape. De curând, a fost inaugurat și primul hotel plutitor din țară, în localitatea Berzeasca. În fapt, este vorba despre niște bungalouri din lemn, pe piloni, care dispun de living, o bucătărie mai mică, dormitor la etaj și terasă cu vedere spre malul sârbesc.

Dubova 26

Despre Defileul Dunării și obiectivele sale turistice s-ar putea scrie pagini întregi, însă lăsăm fotografiile să vorbească, în speranța că vă vor determina ca în următorul concediu să poposiți în acele locuri. Indiferent de anotimp, frumusețile unice ale acestei zone vă așteaptă.

pestera Defileul Dunarii

Cetatea Tricule

De la intrarea Istrului (Dunărea) pe teritoriul României și până la vărsarea acestuia în Pontus Euxinus (Marea Neagră), cetățile medievale, fortărețele și vestigiile arheologice ce se regăsesc de-a lungul mărețului fluviu îți vor face cu mână și te vor îndemnă să le vizitezi aproape la orice pas.

Dar cum țara noastră nu dorește valorificarea imensului potențial cultural-istoric pe care îl posedă, o bună parte din aceste cetăți se află astăzi în stare avansată de degradare, au ajuns să fie înghițite de apele Dunării ori efectiv au dispărut în negura timpului. Cetate Tricule reprezintă un exemplu foarte bun.

  • Cetatea de sub ape

După ce treci de Orșova și te îndrepți către localitatea Svinița, cu aproximativ 4 km înainte de intrarea în comuna respectivă, pe partea stângă, dacă nu ești atent, s-ar putea să ratezi un monument istoric înghițit, la propriu, de Dunăre (Fig. 1).

Fig. 1 - Ruinele Cetății Tricule
Fig. 1 – Cetatea de sub ape.

Dacă vrei să parchezi mașina în apropierea lui, nu prea ai unde. Dacă vrei să vizitezi ruinele cetății, din nou nu prea ai cum. Motivul este unul singur: Cetatea Tricule se află sub apele Dunării!

Informații concrete despre această cetate precum perioada când a fost zidită, obiectivul acesteia sau decăderea ei nu prea avem. Se spune totuși că ar fi fost ridicată între a doua jumătate a secolului XIII şi începutul secolului XV, dar înainte de 1430. Regele maghiar, Sigismund de Luxemburg, undeva pe la 1419, oferă Cetatea Tricule cavalerilor teutoni pentru a asigura apărarea frontierei dunărene. Alte izvoare istorice îi indică pe cnejii bănăţeni ca fiind proprietari de drept în preajma anului 1443. Mergând pe acest fir narativ, regăsim un hrisov de prin secolul al XV-lea care îl prezintă de această dată pe banul Petru Petrovici construind cetatea cu scopul clar de a fi punct de frontieră și de a stopa expansiunea otomană.

Din ansamblul ce a reprezentat Cetatea Tricule, astăzi se mai pot vedea două turnuri (cule) de apărare (Fig 2 & 3).

Fig. 2 - Turnurile de apărare ale Cetății Tricule
Fig. 2 – Turnurile de apărare ale Cetății Tricule.
Fig. 3 - Turnurile de apărare ale Cetății Tricule (2)
Fig. 3 – Turnurile de apărare ale Cetății Tricule (2).

Un alt turn este scufundat în Dunăre. Cele două turnuri de la suprafață, dacă sunteți atenți și nu le ratați, le puteți observa de pe drumul principal DN57. Trebuie să țineți cont de faptul că nu vă puteți apropia foarte mult de ele pentru că în primul rând există o curte, o proprietate privată (Fig. 4) pe direcția lor pe care eu nu am încălcat-o și totodată, așa cum vă spuneam, aceste turnuri se află în Dunăre la mai bine de 10-15 metri față de țărm. Fotografiile pe care le veți privi mai jos sunt făcute din dronă sau din apropierea proprietății private.

Fig. 4 - Proprietatea privată din apropierea cetății
Fig. 4 – Proprietatea privată din apropierea cetății.

Cele trei turnuri erau dispuse sub forma unui triunghi şi, înainte de ridicarea nivelului Dunării din cauza barajului de la Gura-Văii (c. 1971), se aflau pe abruptul malului stâng. Se pare că ar fi fost construite din piatră romană adusă de la castrele din împrejurimi pentru a rezista cât mai mult intemperiilor vremii.

  • Cuvânt de încheiere

Cetatea Tricule( Tri Kule sau Triculi după alte surse) se află în stare avansată de degradare iar condițiile de vizitare sunt precare dacă nu imposibile. Zidurile turnurilor au căzut prada vremii nemiloase, erodării, incompetenței autorităților dar și căutătorilor de comori despre care se spune ar fi distrus segmentul dinspre râu al unuia dintre turnuri. Cel mai bine se poate vedea în fotografia de mai jos (Fig. 5).

Fig. 5 - Segmentul dinspre râu al unuia dintre turnuri este astăzi distrus
Fig. 5 – Segmentul dinspre râu al unuia dintre turnuri este astăzi distrus.

Această cetate, împreună cu toate castrele romane, davele și fortificațiile de pe Defileul Dunării ne dezvăluie o parte din matricea noastră spirituală și culturală, adică, ne spun cine suntem noi de fapt. Dar în același timp, această cetate reprezintă și unul dintre cele mai elocvente exemple ale nepăsării României față de propriul ADN istoric.

  • Update (aprilie 2021)

Recent am participat la emisiunea ”Câștigă România” de pe TVR2 unde am primit o întrebare despre această cetatea. Vă spun sincer că m-am bucurat enorm să observ că toate aceste drumuri pe care le fac pe la diferite cetăți și fortificații, au dat roade și m-au ajutat în a-mi dezvolta cultura generală și mai mult. După ce am ales variantă corectă, am avut și mai multă încredere în mine pentru ca apoi, și cu puțin noroc, să ajung să câștig ediția respectivă. Se poate urmări aici – https://www.tvrplus.ro/emisiuni/c%C3%A2%C5%9Ftig%C4%83-rom%C3%A2nia!-22-5558.


  • Locație: DN57 – după ce treci de Orșova și te îndrepți către localitatea Svinița, cu aproximativ 4 km înainte de intrarea în comuna respectivă, pe partea stângă, în apropierea unei proprietăți private.
  • Din Severin, cu mașina personală, am făcut aproximativ 1h15min.
  • Articol realizat în septembrie, 2019.
Sari la conținut